Zombie love

Au trecut anii, asezat pe marginea cavoului isi fumeaza ultima tigara din pachet. De sute de ani sta singur pe strazile prafuite ale Transilvaniei. Petrece ani in sir singur, privind in jurul lui si gasind multi ca el. Umbra lui se prelinge sters in neantul intunecat al noptii.

Blestemul vietii de dupa moarte l-a tinut inca tanar si frumos. Fata.. cu aceleasi cearcane, aceleasi gropite in coltul gurii… cu aceasi ochi ageri care au rapit multe inimi, a ramas la fel.

Nu are familie,  nu are bani sau casa… are doar un pat, un pat ingropat, ascuns de ochii curiosi ai lumii. Hainele le-a tot schimbat de-a cursul sutelor de ani, pastrandu-si eleganta tineretii de mult apuse.

Noaptea asta era diferita, luna se imbraca din nou in noante sangerii, cu vual de aureole inghetate in lumina. Cu privirea calma cauta siluenta ei printre morminte. Zgomotul tocurilor de ingustele alei ii anunta venirea. E fericita ca intodeauna. Azi… azi se implinesc ceva ani buni de cand el o priveste.. si se bucura de prezenta ei… de la distanta. Nu a vrut niciodata sa ii intrerupa rasetul cristalin,ii era mult mai draga stiuta la distanta. Azi ea se apropie de el.. daca ar fi avut inima, probabil i-ar fi sarit din piept.. dar asa, el doar a zambit si a scrumat tigara, aflata pe sfarsite.

–           Adu batul… hai Azorel!

In rochie alba de mireaza, cu parul prins in cununa de flori argintii, doar cateva suvite razlete ii incadrau tenul palid. Avea conturul fetei finut, o printesa din epoca apusa.. o mireasa virgina… un copil al Domnului… un inger fara aripi… legat in lanturile pamantului.

Niciodata nu primea batul de la Azorel…niciodata nu se plictisea sa i-l ceara. Tanarul se ridica si arunca mucul tigarii… cu pasi hotarati porni spre ea… Era asa de subtirica ca ii era frica sa o imbratiseze… daca se sfarma in bratele lui…

–           Buna seara! – vocea lui rasuna in tot cimitirul.

Fata se intoarse atat de brusc incat din par ii cazura florile si omiduta, parul venindu-i peste umeri intr-un val de foc carliontat. Bratele ei ceramice tineau un schelet de caine micut. Se dadu doi pasi in spate..

–           Buna!

Catelul ii sari din maini si incepu sa se incolaceasca un jurul picioarelor lui.

–           Azorel.. la picior!

Tanarul se uita la el indulgent, se apleca si-l mangaie pe sira spinarii, apoi aduna de pe jos florile si ridicandu-se se apropie de ea si i le aseza tandru in parul ei valvoi.

–           Iti sta mai bine cu parul desprins.

–           In mod normal as rosi.

El rase. Ii placea fata asta mai mult decat ar fi vrut.

–           Constantin – intinse ferm mana.

–           Ania.

Ii saruta mana, luna imortaliza momentul in lumina. Murise tanara, dar timpul o iubea si el. Nici o trasatura nu se mutilase, corpul nu-i putrezise… chipul era viu… Era cea mai frumoasa moarta vie pe care o vazuse vreodata.. si vazuse multe.

Ea isi retrase mana delicat, se apleca si lua omiduta, in mod dezordonat isi prinse parul, acum multe suvite ii atingeau umerii goi si spatele albicios.

–           Cati ani ai?

Tanarul rase zgomotos

–           Ceva sute bune

–           La cat ai murit?

–           … 25

–           De ce anume?

–           Am fost otravit..

–           Ce romantic! Iubeai o tanara deja promisa?

El rase din  nou.

–           Nu.

–           Oh!… dar atunci?

–           Eram medic. Gasisem un tratament pentru febra galbena.

–           Si de ce ai murit?

–           Era ilegal sa salvezi vieti.

–           De ce?

–           Pentru ca asa doreau capii mafiei.

–           Nenorocitii…

–           … Dar tu?

–           Am murit la 19 ani.

–           De ce?

–           …

–           Indiscret?

–           Nu.. ma gandeam.

–           La cum ai murit?

–           Da.

–           Deja ai uitat?!

–           Nu.. am murit pentru ca tu ai fost ucis.

–           Oh.. imi pare rau.

–           E in regula… Nu a fost vina ta.. in totalitate.

–           Phiu… M-am eliberat de acest gand… Ma simteam responsabil de venirea ta aici.

–           Nu te gandi la mine.. sunt alte mii de fiinte care sunt aici din acelasi motiv.

–           Multumesc!.. Acum ar terbui sa ma simt prost, nu?

–           Nu musa… dar daca vrei tu…

–           Erai logodita?

–           Nici vorba.. Zici asta pentru ca sunt mireasa? – facu o piruieta..

–           Cam da.

–           Estepentru ca asa a vrut un conte care ma iubit.

–           Tu.. l-ai iubit?

–           Ah…. Eh.. mnd… Nu. Era mos, eu copila…. Venea la noi in fiecare duminica sa ma vada. Parintii mei doreau sa ma casatoreasca cu el. Eu fiind dintr-o familie foarte saraca, iar el… conte.

–           Aha..

–           Oricum ii sunt recunoscatoare. La cat de saraci erau ai mei m-ar fi incinerat. El a insistat sa fiu inmormantata.

–           Ma bucur ca ai fost iubita.

–           Tu ai iubit?

–           Da.. medicina

–           Nu te simteai singur?

–           Acum ma simt mai gol, fara Ea.

–           Ai putea merge in castel. Este o biblioteca frumusica.

–           Ziua dorm..

–           Ah.. si eu! Dar poti sta treaz…putin mai mult.

–           Sau intru noaptea.

–           Sau astepti iarna.

–           Oricum as avea nevoie de o identitate existenta .. un domiciuliu.. care sa inspire incredere.

–           Adevarat.. deci ramane in picioare doar inrtarea prin efractie.

–           Neologisme?

–           Hei.. sunt eu moarta de sute de ani… dar inca imi place sa invat. Si aud multe lucruri, mai multe iarna ce-i drept… si mai lasa oamenii ziare si diverse articole pe aici.

–           Si.. de unde stii ce scrie acolo?

–           Bine… bine… m-ai prins! Am „imprumutat” un dictionar dintr-o librarie.

–           Imprumutat… zici

–           Da.

–           Si cand il restutui?

–           Ah… cand nu o sa mai am nevoie .. cred!

–           Crezi?

–           Da! … sunt ferm convinsa de asta!

Constantin se paropie de ea si o imbratisa usor. Ea isi ascunse chipul in sacoul lui.

–           Se crapa de ziua….!

–           Hai Azorel… B’bye!

–           B’bye!?

–           La revedere..! un salut nou in zona.

–           Oh..  Bine!… Cum era??

In departare se vedea un par cum salta si rochia ce matura poteca, chipul se intoarse putin…

–           B’bye!

Constantin repeta acel cuvant tot drumul pana in „dormitorul” personal.

Seri la randul s-au intalnit, el pridea tot mai mult drag de ea, Ania era o fiinta diferita… atat de copila… inocenta si cu atat de multa energie … un cadavru cu viata…

Erau doi miri in noapte… doi ingeri cazuti… un cuplu frumos…

–           Vreau si eu sa port haine cum poarta fetele acestea de aici.

–           Vrei sa te imbraci ca un baiat?!

–           Da!.. cand eram .. vie faceam asta. Fratele meu era cam de o statura cu mine, fiind cu 4 ani mai mic era numai bun. Ii imbracam hainele si plecam la curte.  Din cauza mea, tatal meu, dragul de el, a avut mult de tras. El niciodata nu se supara pe mine. Insa mama…. Se supara adesea pe mine. Dorea sa faca din mine o adevarata domnita, fiind singura ei fata din 9 copii. Am inteles si mi-a placut mult educatia care mi-a oferit-o.

Vara era pe sfarsite… Constantin o astepta pe Ania ca in fiecare seara. Din departare il auzi pe Azorel. Dar vedea singur…

–           Azorel… unde e Ania?

Dar cainele nu scoase nici un sunet. Se aseza si il privea obsesiv… este impropriu spus ca il privea…. Nu avea decat orbite… da’ v-ati prins voi.

Constantin se ridica in picioare usor agitat.

–           Ania!!! Aniaaaaaaa…. ! … Aniaaaa!

Din intunerit un trup iesi la lumina palida a unui far inca aprins. Ania ii sari in spate punandu-i mainile la ochi.

–           Ghici!

–           Ania.

–           Corect!

Fata radea. El zambi, se simtea linistit stiind ca ea e bine.. insa cand se intoarse ea era.. un el al societatii de ieri, o Ea de astazi. Blugi rupti, cu turul lasat, in picioare  o pereche de papuci in care innotau picioarele ei… un hanorac alb lalai, descheiat, lasand sa se vada un tricou decoltat in mai multe nuante de roz si rosu. Pe cap purta o sapca ce nu lasa sa se vada decat buzele si barbia.

–           Ania, spune-mi ca nu ti-ai taiat parul!

Se apropie de ea… Constantin lua cozorocul intre degetul aratator si cel mijlociu.

–           Sa-ti dau sapca jos…. Sa nu risc sa te vad cheala.. sau sa te vad… sa nu…

Mima ca trage aer in piept si ridica imensa sapca de sub care revarsa cascada de par. Buclele incepura sa danseze in jurul chipului ei care acum se stramba.

El ii puse sapca la loc.

–           Esti asa urata cand te strambi!

Mainile ei iesira din manecile hanoracului si dadu jos accesoriul care nu ii permitea sa priveasca la el.

–           Con-stan-tin!

Se ridica in varful degetelor si il saruta pe nas.

–           Plec!

–           Unde?

–           Sus!

–           De ce!?

–           Pentru ca am epuizat timpul de stat aici… pe Pamnat!

–           De unde stii?

–           Stiu…

–           Ania… te iubesc!

–           .. ti-l las tie pe Azorel…

O prinse de incheietura mainii

–           Tu ai iubit vreodata?

–           Inainte .. sau dupa ce am murit?

–           Oricand…

–           Un el anume?

–           Da.

–           Nu

Ii elibera incheietura.

–           De ce ai mai intrebat daca inainte sau dupa?.. daca oricum nu ai facut asta niciodata!?

–           Nu stiu…

Constantin o imbratisa…

–           O sa imi fie foarte dor de tine…

–           Am sa te astept .. acolo sus.

–           Eu nu vin acolo.

–           Iadul… nu exista!

–           Ba exista!

–           Nu..

–           Exista bine?

–           Da, exista!

–           Dumnezeu e binele?

–           Da, este!

–           Exista rau!

–           Exista.

–           Demonii sunt raul?

–           Sunt.

–           Dumnezeu sta in Rai… demonii…

–           Pe Pamant!

–           Iadul e Pamantul?!

–           Exact!

–           Adica eu voi ramane prinzonier aici.. vesnic?

–           Nu prostutule!… daca ar fi asa nu am mai avea loc aici.

–           Atunci?

–           Dupa ce iti vei ispasi pedeapsa, iti vei invata lectiile si vei trece testele.. ne vom reverea .. Acolo sus.

Si  Ania pleca…

In fata lui era acum morman de haine.. flori argintii…. Si amintirea ei.

–           Am ramas doar noi doi…

–           Ham!

 

 

 

Reclame