Tic- tac.. Tic tac…sunetele care adesea nici nu le auzeam… aici ma obsedeaza.. ma ard .. ma sfasie!

Stau intre patru pereti, nu am geam… nu zaresc usa..

Eu.. o masa.. un scaun inconfortabil si acest ceas defect.

La inceput parea o joaca de copii, apoi a devenit o provocare pentru mine.. acum sunt extenuat si ranit. Astept sa se crape peretele sa pot evada din acest spatiu mult prea mic…

Nu ma stiam claustrofob, acum ma simt mai mult mort decat viu… cu urechile schinjuite.. cu durere de spate si frigul in oase…..

Sunt ud leoarca… oare  de la frica?… ori e cald aici….??

De la 2 sunete am creat peisaje inimaginabile… E lumina in camera.. imi vad mainile ceramice… uneori sunt arse.. iar alteori sunt doar os…

Respir nori de praf si smoala, dar nu e nimic in incapere..Mintea mea ma ineaca, ma sufoc cu aer…

Imi este sete desi ma vad in apa..!

Oare. .. pestilor le este sete?… Sete de soare.. de cer?

Oare.. pestii sunt ca noi?.. Stau la mese si mananca…?

Oare un peste.. sau un delfin.. ori poate … un calut de mare .. de ce nu, o balena ucigasa… ori poate o pisica vicleana de mare… sta si ea/el intr-o camera plina cu apa?… Ore si lui/ei i se pare ca e pe uscat… ca soarele il usuca… il arde si prepara pentru cina?

Oare si ei se gandesc la efemeritatea noastra?

Ma intreb .. oare ei se cred mai destepti ca noi… mai <<instariti>>?

Oare pasarile care ii prind.. vorbesc cu ei in zbor?

Oare le asculta lamentarile?.. Oare au discursuri ieftine <<Lasa-ma te rog in viata… am copii, am o bunica bolnava… am casa murdara..>>?

Oare…

– Bob, Trezirea… e timpul sa pleci…!

Plec… ies.. Liber! Promit sa nu ma mai intorc.. Nu mai vreau sa stau cu nebunia momentului… cu filosofia sangerie a mintii mele fragile….

Afara e soare… e zi-lumina…

– Doamne… Azi.. azi TRAIESC!

 

Reclame