Jurnal in doi

Jurnal către el

 

Alergi… te opreşti…  zâmbeşti

Refuz … accept… neg

Respir… oftez.. şi tac…

Iubesc… râd şi dansez un vals lent cu umbra mea mult prea înaltă pe perete…

Mă împiedic de picioarele mele şi cad…

Păr vâlvoi.. degete lungi…  ochelari pe nas ..

Ai trac… alergii şi termuri necontrolat.

Degetele tale apasa puternic clapele, ma cutremură sunetele acestea care ma dezbracă de păcat. Pulsul creşte… îmi zvâcneşte  în tâmple… sângele se luptă în vene. Ţipăt mut în glas. Te opreşti.. te întorci, dar nu mă vezi. Am fugit cum nu am fugit în veci.M-am ascuns după un stâlp… Ochii mei te priveau.. nebunia ta mă fascina.

Lumea va spune că sunt nebună. EU!? .. pentru că iubesc un nebun… un artist moder cu mintea închisă în tecut.. un demon alb care a evadat din tenebroasa mea minte… un înger din întunericul sufletului meu…

Nici nu ştii că exist.. desi toţi mă văd, tu nu. Eu sunt un tipar dorit de toţi… dar de tine nu… toţi mă adora.. tu nu. Toţi mă doresc.. tu de ce nu? Eu te iubesc…. dar tu?

Ai ieşit din încăpere..ţi-ai uitat eşarfa pe pian. Am atins clapele, gândindu-mă că este singura cale  de a-ţi atinge degetele. Am luat fularul şi l-am mirosit, era atât de pufos si de aspru.. la fel ca tine.

Uşa s-a deschis, ai intrat şi m-ai privit..

–          Scuze!- ai o voce neaşteptat de puternică..

L-ai luat şi ai plecat. Fără să îmi răspunzi la zâmbet, îmi întorci spatele şi te pierd în albul uşii. Pentru prima oară ştiu că m-ai văzut…şi ştiu că nu îţi pasă… Mă doare, ştii? .. dar nici asta nu cred că îţi pasă.

Fiind adorată de toţi, fete şi băieţi, toţi mă complimentează.. îmi cântă în strună, mă sufocă… mă simt o păpuşă într-o vitrină… o imagine în album.. un miss pe podium.

Tu eşti diferit… te caut pe scările liceului, în librarii… niciodată nu te găsesc… te caut pe străzile lăturalnice, prin parcul alb, prin locuri aglomerate… nicodata nu te găsesc.. te caut în toţi băieţii… dar nu te găsesc.  M-am înscris voluntar la bibliotecă.. De mâine te voi vedea …. M-am uitat în fişa ta.. vii zilnic şi stai ore întergi. Ei bine, cred că a venit şi rândul meu la atenţie.

Noaptea mi s-a părut foarte lung, parcă zorii nu mai doreau să vină.. complotau împotriva mea.

Orele de curs au trecut ca de obicei, 15 minute şi te văd. Inima îmi bate să îmi iasă din piept.. nu alta.

–          Buna!

–          Buna!  – ai venit….

–          Mihnea Flaciu.

Ce nume întortocheat de simplu, ţi se potriveşte. Ştiam numele tău, dar parcă din glasul tău sună.. altfel… mult mai deosebit.

–          Lecturare plăcută.

–          Mulţumesc!

Te privesc necontenit cum stai la masa cea mai lăturalnică, înconjurat de cărţi care nu îmi ştiu numele… cărţi ce te feresc de privirea mea. Niciodată nu ai privit la mine.. sau la cineva din jurul meu.

–          Gata?

–          Da!

–          La ce ai studiat dacă nu sunt indiscretă.

Nu ai răspuns, doar ai dat la vedere titlul unei cărţi “Fizică moleculară”.

–          Ai test?

–          Nu… La revedere!

–          La revedere!

 

Am mai stat la bibliotecă câteva ore bune, am citit reviste de moda.. pentru adolescenţi. Printre rânduri te vedeam.

Uitându-mă ce răsfoiam, mi-am văzut superficialitatea, chiar dacă aş dori să spun că nu îmi pasă de aspectul meu fizic, aş minţi, îmi pasă…. petrec ore în faţa oglinzii uneori. Eu nu triesc pentru mine, o fac pentru ei… pentru tine.. pentru voi. Mihnea, eşti ciudat, nimeni nu te vede, dar tu eşti fericit în singurătatea paginilor de fizică, în melancolia notelor muzicale scoase de pianul acela vechi din sala de muzică. Eu sunt cea nefericită, nu tu, nu voi… Nu voi mă faceţi nefericită, eu mă las pradă acestui sentiment …

 

 

SCHiMBAREA!

O săptămână nu am venit la şcoală… mi-am închis telefonul, nu am intrat pe internet.. aveam nevoie de o schimbare. Oare mi-ai simţit lipsa?… „E vremea schimbării…” doar asta aveam în cap.. asta şi tu. M-au văzut zeci de medici, părinţii îşi făceau griji. Am cerut să mă vadă un stilist. Mă uit in oglindă şi ce văd? Un păr lung, drept de la atâta placă, blond cu rădăcini negre, sprâncenele sunt arcuite si negre pe un ten măsliniu, lentile de contact albastre, care acoperă negrul ochilor mei daţi de Dumnezeu. Nu îmi mai plăcea acel blond Barbie, aşa că stilistul a avut grijă să mă aducă la o nunaţă mai apropiată de culoarea mea naturală. Bine… a ieşit mult mai negru, dar îmi place. Buclele au revenit energizându-mă.

Nu am mai vrut să fac ceea ce se aşteptau toţi să fac.. NU! Voi fi aşa cum vreau eu să fiu. Iubesc fustele scurte, dar nu port pentru că lumea ar spune că sunt „uşoară”. Mie îmi place… de acum voi purta. Îmi plac hainele rupte… cu aspect de neîngrijit.. „o fată cum se cade nu poartă aşa ceva”. Oricum aş face nu e bine. Pentru mine este!

Îmi plac dansurile de societate, am pus-o pe mama să se intereseze unde se practică. M-am înscris la un club select… nu pot să mă rup de tot de vechea mea viaţă. Îmi place cultura chineză, dar nu ştiu mai nimic despre ea, nu-i nimic, m-am înscris la cursuri de chineză. Îmi place să pictez, sâmbăta dimineaţă asta fac. Îmi place să fac sport, mă face să mă simt bine, aşa că acum sunt în echipa de bascket a şcolii, fac tenis de câmp şi alpinism.

Acum fac şi meditaţii la mate, trebuie să trec şi fără ca tata să plătească profesorul.

Zilele au trecut…. mi se făcuse un dor de ochi tăi întunecaţi.

Luni a fost o zi plină de nou pentru voi, de această dată. Când am intrat în curtea liceului, toţi v-aţi oprit din orice activitate… şi mă priveaţi obsesiv. Schimbare drastică, zic eu, având in vedere că mama a fost şocată toată săptămâna.

–          Anisia,… Anisia… Tu esti!?

–          Buna şi vouă…

În faţa mea s-au postat „prietenele mele”. Ce trist este să uraşti şi să te prefaci că nu. Nu pot să cred cât de falsă am fost…

–          Da, eu sunt.

–          Ai cazut în cap?!?

–          Să mă gândesc.. Nu!- niciodată nu m-am simţit aşa de bine…

–          Haine rupte, rucsac cu insigne, căşti la gât, păr creţ… negru. Ochelari pe nas. Unde sunt lentilele!? … cercei de argint.. Dar aurul!? …. Brăţări.. adidaşi cu imprimeuri.. maieu simplu..alb

–          Nu este aşa că îmi stă genial?

–          NU!!!

–          Asta este… Mie îmi place.

–          Noua NU! Dacă nu te schimbi la loc… te eliminăm din grupul nostru.

Cam asta s-a şi întâmplat. Dar nu îmi păsa. Îmi plăcea situaţia .. mă amuza, dar în acelaşi timp ma înlăturat oarecum de toată „lumea bună!” .. circulau fel de fel de zvonuri .. la care nu am plecat urechea. Mă aşteptam. Asta a durat o săptămână.. maxim 2. După au ieşit alte noutăţi pe „piaţă”.

Pe tine te vedeam zilnic, la bibliotecă, după ore. Deseori veneam în pauza de masă cu 5 minute înainte să vii ajungi tu, în sala de muzică. Te ascultam cum cântai, îmi plăcea. Arătai aşa de bine joi încât nu m-am putut abţine să nu îţi vorbesc. La urma urmei ce aveam de pierdut? Nimic..

–          Bună!

–          Bună!

–          Ce faci?.. – proastă întebare, cânţi.. ştiu.

–          Mă pregătesc de ora de fizică.

–          Dar îţi place fizica rău.

–          Nici nu am cum să nu, fac 12 ore pe săptămână.

–          Pe bune!? … Dar ce profil eşti?

–          Mate-fizică, fizică intensiv.

–          Acum înţeleg de unde atâtea ore de fizică.

–          Tu cum de eşti aici?

M-am blocat, se vedea în ochii tăi că ştiai..Eşti aşa de frumos… ai cele mai fine trăsături pe care le poate avea un băiat. Şi suntem aşa de aproape unul de celălalt.. sunt fericită că te pot privi.. că îţi simt parfumul. Nu am ce pierde… m-am ridicat pe vîrfuri şi te-am sărutat.. apoi am fugit.

După acest „incident” te-ai purtat la fel….

 

Timpul a tecut.. te iubesc de un an şi jumătate… suntem atât de aproape să fim separaţi… să plecăm fiecare pe drumul lui..

Am încercat de atîtea ori să renunţ la dragostea asta inutilă şi neîmpărtăşită.. în zadar.

Ţi-am scris scrisori fără timbru.. fără destinatar… Zeci de scrisori au ars în şemineu în noaptea de Crăciun. Acele cuvinte mi-au uscat lacrimile… mi-au încălzit trupul îngheţat.

Apoi am scris acest jurnal.. Am realizat cât de mult m-am schimbat de când te port în inimă. Îţi mulţumesc.

Ieri te-am privit de printre rafturi… scriai, dar nu pe caiet de matematică, cum făceai de obicei…

Aş vrea să îmi vorbeşti tu.. nu pozele pe care ţi le-am tot făcut…

 

A doua zi, s-au vazut la biblioteca, când el a venit sa ia carţile, ea i-a pus acel jurnal printre ele.

– Ce e asta?

– Un cadou!

Atunci, el a scos din ghiozdan un caiet cu coperta neagra…

–          Poftim.

–          Asta ce e?

–          Un cadou.

Si  a plecat fara sa îi mai zica nimic.

 

Jurnal Catre Ea!

 

Stai.. cugeti…privesti..

Taci.. plangi…iubesti

Blonda.. artificiala si stearsa

Mers mandru, teapan, atitudine aroganta. Lentile de contact de un albastru mult prea ireal! Iti porti trupul mereu in turme gatagioase. Peculuar toti iti fac loc, echipa de fotbal este topita atunci cand va aratati picioarele la meciuri in valva de pampoane roz si albastre.

Ma dezgusta felul tau de a fi. Nu as vrea sa intru niciodata in camera ta, si cu atat mai mai putin in mintea ta.

Tu stii oare cum arata o biblioteca!?

Oare de ce imi pierd timpul gandindu-ma la o fata ca tine.. iti spun eu de ce.. pentur ca acestea asvrea sa ti le spun in fata… dar nu stiu cum sa fac asta… nu am destul curaj ca te privesc… ma pierd. Imi pasa… si totodata deloc. Esti un demon care s-a instalat in mintea mea care pana in ziua intalnirii cu tine, era pura si singura… era ea acolo, acum esti tu si nu vrei sa pleci.. nu vrei sa ma lasi in pace..

Nu iti sta bine blonda si nici cu pampoane in maini. Nu ma atrage felul tau de a fi si stiu ca numai un munte de muschi ar fi capabil sa fie atras de un astfel de personaj ca tine, ca voi. Un neuron mort, si inca unul.. masacru in mintea voastra. Ma intirga tot ce este in jurul meu. Si tot eu sunt cel ciudat, cel fraier si neinteles. Si totusi ma fascineaza fericirea voastra, si ma amuza motivele voastre de suparare… cum ar fi ruperea unei haine sau pierderea unui joc stupid la care transpiri mai mult decat permite legea….

In ziua cand te-am vazut in sala de muzica cu fularul meu in mainile tale atat de mici, un fulger mi-a taiat respiratia. De aproape esti mult mai frumoasa, iar de te-as vedea naturala cred ca te-as asemana cu un inger… un inger inocnet de negru si profund de balnd cu acele pete de cer din ochii tai. Oximoron cu viata…. Hm.. dupa acea zi m-am tot gandit ca poate ma insel, poate tu esti altfel, stii… ai puta fi perfecta… in limita existentei acesteia.. daca ai fi cu adevarat tu.

Apoi ai aparut in biblioteca… Ce?!… te-ai ratacit? .. Te-am tot privit, nu prea te incadrai in decor, tu radiai, iar in jur teanuri de carti prafuite si o gloata de oameni studiosi. Ma obligam sa nu te mai privesc, ma indragosteam de tine cu fiecare privire pe care ti-o adresam, si nu era ceva bun, deloc! Tu, tu nu esti facuta sa iubesti.. tu nu stii ce inseamna simplu si nici cat de frumos este. Dar privindu-te mai bine, am observat ce citeai, m-am lamurit, cred ca erai pedepsita… Oops!… Regina scolii pedepsita.. asta nu suna prea bine. Oricum, ma bucuram ca erai acolo si ca te pot privi.. si imi era ciuda pe mine ca faceam asta! Dar ochii mei tanjeau sa iti descopere chipul artificial inconjurat de suvite drepte… foarte drepte. Ce ciudat e omul… De ce sa iubeasca un robot al Mass-Mediei?! De ce sa iubim pacatul si intunericul?

A doua zi nu te-am mai vazut, te-am cautat in biblioteca, am stat mai mult in sala de muzica gandindu-ma ca esti acolo si ma privesti cum faceam de obicei, m-am plimbat prin liceu sperand sa te zaresc cu prietenele tale.. in zadar! Asa… a mai trecut o zi.. si alta.. si inca una. Si am realizat ca defapt … Eu nu eram singur pana acum… cand nu mai erai acolo in umbra.. ca un inger pazitor. Abia acum ma simt singur… si realizez cate lucruri marunte am cu tine, si imi pasa de tine.. si tin la tine!

A fost cea mai lunga saptamana.. cea mai trista si mai ghinionista! Dar… a trecut, si a venit ziua de luni cand ai aparut in curtea scolii… Erai nemaipomenita… erai… cu adevarat tu. Simpla si frumoasa!… Speciala! La biblioteca ma hraneam cu imaginea ta, iti cantam mai mult, si imi placea sa stiu ca tu ma asculti, ca erai acolo… te dadea de gol parfumul tau, oricat de discret era. In linistea aceea de mormant, dintre piese iti puteam auzi pana si bataile inimii… erau infundate si scurte.. Dar erau ale tale!

Acea zi de joi.. nu am sa o uit niciodata… acel sarut scurt si copilaresc… a fost un cadou minunat!… Nu imi puteam dori ceva mai frumos.

Nu am vrut sa iti spun, dar pur si simplu nu ma pot abtine.. Iti invidiez partenerul de dans, care te are atat de aproape de el, iti conduce pasii… iti atinge pielea..

In fiecare seara vin sa te vad.. sa te admir si sa ma ascund de tine! Esti adorabila uda si nervoasa. Iti sta foarte bine cu parul prins..

Stiu ca am fost nesimtit ca nu te-am salutat… nici macar dupa acea zi de joi, dar sa stii ca esti acolo, foarte bine proptita in mintea mea.

Iti amintesti piesa pe care ti-am cantat-o inainte de Craciun? Este piesa ta… pentru tine… „Inger stingher”.. Stiu ca ai inceput sa plangi, am vrut sa urc sa iti sterg lacrimile, dar cand m-am ridicat tu ai plecat…. Eu… eu am ramas sa iti cant sperand ca te vei intoarce.

Am furat o poza cu tine de la capitanul echipei de fotbal… o port in buzunarul de la piept. Imi poata noroc.. si te am mereu cu mine, indiferent unde esti tu!

 

Dupa ce amandoi au citit jurnalul celuilalt, s-au asteptat dupa ore. Nu in biblioteca, nici in sala de muzica… si pe treptele scolii.  Ea era cu spatele cand el a coborat, a inbratisat-o si a sarutat-o pe gat.

–          Buna si tie!

–          Buna, Anisia!

–          ..Frumoase cuvinte. – si priveste asfaltul

–          Am vrut sa scriu in formule fizice, dar ma gandeam ca nu vei intelege…

Ea il gadilit si se uita de sus la el… El ii zambi si o saruta.

 

Reclame