Ceasornicaria nebunului…

Si iar ploua… stropii mari si grei se izbesc de peretele de sticla al casei. E treaz de doua ceasuri… ceasuri nu ore… acum il aseaza tremurand pe tejgheauna prafuita. Ingana ceva si ii pune un pret… il modifica.. nu este multumit… il rupe si se aseaza in balansuar… se uita lung la el… isi aprinde pipa si trage indelung din ea. Mai priveste odata ceasul si ii scrie alt pret.

Multumit intra in bucatarie si isi bea cea de-a patra cafea…. tremura la fiecare sorbitura. Ochelarii, usor crapati in colturi … il mai lasa sa priveasca cerul innorat. Isi pune pelerina de ploaie si trece din camera in camera… aduna cutiile cu ceasuri si pe aseaza usor una peste alta. Deschide usa si da sa iasa din casa.. priveste pamantul ud si suspina.. sopteste un nume de femeie si pleaca…

Ajuns in fata inghesuitului magazin cauta lent o cheie. Nu il deranjeaza picaturile reci de ploaie… o gaseste pe maneca pelerinei, injura scurt si descuie… aprinde becul si priveste un portret de femeie…. o saluta respectuos din cap si inchide usa dupa el. Se instaleaza calm si isi pune prin rafturi ceasurile… Priveste din nou femeia, isi spune trist : „Azi nu va veni nimeni”…

La metrou

Galagie in miros de toamna…  aglomeratie si soapte furate.. Pe scari o alergare de zile mari… care mai de care sa prinda metroul. Un grup de adolescente chicotesc intr-un colt, la sosirea metroului fustele prind a se ridica. Imbulzeala privirilor ating tinta, usile! O voce robotica anunta statia… uzualul te face sa ignori detaliile.

Imi gasesc un loc… in stanga mea o domna de culoare, in dreapta … scaun gol. Nimeni nu mai spune nimic. Ca la un semnal dat… femeile incep sa caute prin genti diverse lucruri… numai ce vad ca isi pun pe brate diverse produse cosmetice si incep sa le aplice pe ten. Nimanui nu i se pare dubios.. lumea conectata sta cu capul plecat… caut cu privirea o sabie… Capul plecat, sabia nu-l taie!.. dar totusi sa incerc. Ma las pagubas cand zaresc numele statiei in care trebuie sa cobor.

Ma ridic alesne de pe scaun si numai ce vad ca toate femeile erau gata aranjate.. drumul de mai bine de jumatate de ceas nu a fost irosit.. ci folosit cu sarguita si dibacie de catre expertele noastre.. care acum, cochete, se indrepata spre locul de munca, scoala sau poate… doar shopping.

Vocea teleghidata din difuzoare anunta inchiderea usilor.. ma intorc si privesc cum dispare in intuneric viermele de metal.. langa mine se opreste un tanar obosit de la fugaritul scarilor, se uita cu ochii paienjeniti dupa metrou..L-as fi batut pe umar.. dar prea multa miscare pentru o ora asa matinala… l-as fi incurajat dar parca nu-mi ieseau cuvinte pe gura.. plus ca multi pierd metroul.. si nimeni nu zice nimic.. trec mai departe si te lasa sa te framanti singur.. tu si secundele care trec… sau nu prea.

Asa ca imi vad de drum si las in spate..  aglomeratia si glagia vesnic statornica in subteran….