In fuga mea spre cunoastere trec pe langa o multime de suflete ratacite in prezentul anost, dar nu avem timp sa ne privim, sa ne zambim… nu avem timp sa ne cunoastem, si uite asa ramane in urma noastra o dara de praf si parfum.. dar pana la destinatie, vom fi descompusi in amintiri si materie…

In serile tarzii, cand sunt atat de epuizata, ma asez pe bancile pline de umbre si mister, pe strazile uitate de soare si privesc trista ce a mai ramas din timp.. Iar daca indraznesc sa ma uit la fuga altora, miros tristetea si ma imbrac in imagini reci si inumane…

In fiecare seara, in acelasi colt de strada sub protectia cerului sta el, un cavaler de piatra, un suflet nobil ce iti zambeste chiar daca nu te cunoaste, care iti ureaza o seara frumoasa si atat. E adesea infrigurat si flamand, e singur si sarac, dar el e cel ce ne imparte noua un gram de fericire…. gratis!

Il vezi cum sta acolo si priveste cerul, cu tigara in coltul gurii. Stie mai multe decat stim noi, cei disperati de cunoastere, e mai cald, chiar si atunci cand este in mijlocul zapezilor, este un om fericit in nefericirea sortii, El este cel care a gasit fericirea pe o banca in parc, care a primit alinare in razele soarelui… el este cel care ofera din nimic totul.

El are tot ce e nepretuit, iar noi ramanem doar cu bonul fiscal, si incercam sa cumparam fericirea de la supermarket. Alergam prea repede si fericirea nu ne poate ajunge…incearca sa respiri aerul de toamna tarzie si asteapta fericrea pe strazi..

Image

 

Anunțuri