Povestea: Croitorul apelor

Dintre petale ce îi pot fi așternut noaptea se ivește un corp mic de fetiță speriată care nu știe încotro să se îndrepte. După tulpini ce par că se sfârșesc în talpa Domnului, copilița caută ieșirea. E prima ei zi înafara bobocului de floare, fără mamă sau vre-un frate. Pășește iute pe suprafața lină a unei bălți, priveste-n sus și vede-n zare milioane de lumini ce sunt ușor îmbrățișate de soare si dispar într-un trandafiriu placut. 

– mama…- șopteste fata. 

Stingheră și singură se vede înconjurată de umbre ce par că vin să o răpeasca și să se scufunde cu ea în abisul norilor de plumb… Dar soarele se ridica voinicește pe cer și șterge orice îndoiala, in mijloc de natura e singura din nou. Un zgomot o trezeste la realitate si se investe in umbra ei doi trecatori cam caraghiosi. Unul pletos isi tine-n barba un ac de lut si o papiota, iar celalat putin mai scund  si dolofan sta cocosat peste o nuca.

–       M-ati speriat. – zise copila

Nedumeriti acestia se uita la ea si ridica surprinsi din umeri.

–       Ne pare rau! – zise-ntr-un glas.

Fetita zambi si se minuna de cei 2 strengari.

–       Am si eu o curiozitate, ce faci cu acul din barba?

–       Asta?! …aaaa… cos apa.

–       Cosi apa!? Cum asa?

–       Uite vezi peticul acela de zapada ramas de asta iarna?

–       Il vad. – zise fata care tinea mainile binoclu peste ochi. – il vad

–       Ei bine, zapada aia trebuie sa fie apa pentru flori si iarba ca primavara e de mult aici.

–       Si cum cosi apa?

–       Asta… asta asta…. Asta asta… hihihi  – zise dolofanul printe chicoteli – asta este si treaba mea. Vezi vezi vezi nuca nuca asta?

–       O vad –zise fata

–       O vezi, vezi!? Vezi?…

–       Da. – zise fata stinghera.

–       Bun bun bun..  – si se opri.

Fata se uita cand la unul cand la altul, dar nici unul nu dadea semne ca ar vrea sa continue de spus cum se coase apa… si astepta fata..

–       Deci?!

–       Deci ce? – spusera cei 2 intr-un glas

–       Cum coaseti apa?

–       Aaaaaaaa…..

Si iar uitara sa mai zica ceva.  Fata se uita mirata, cand la unul cand la altul… astepta ce astepta.

–       Apa baieti!

–       Da da da da da… da da

Si plecara.

–       Unde plecati?

–       Sa coasem apa! – striga barbosul indarat.

Fetita curioasa de fel cum se coase apa ii urma tiptil tiptil pana la umbra nucului unde era peticul de zapada. Cei doi pitici se uitara ceva vreme la el, il inconjurara si apoi cel mic si dolofan se aseza peste el cu nuca. Fata curioasa foc se apropie mai mult sa vada mai bine. Celalalt scoate din barba acul si il asteaza pe pamantul ud, apoi usor si papiota. Dolofanul deschise nuca si ochii fetitei se inundara in lumina si nu mai vedea nimic, de durere isi acoperise ochii cu frunzele de nuc cazute de toamna trecuta.  Cand isi descoperi ochi vazu… vazu apa cum curge rau din acul piticului.

–       Wow. E minunat. Asa cosi apa.

–       Da,da,da,da,da,da,da…. Vezi vezi vezi?  – zise entuziasmat cel cu nuca-n spate acum.

–       Vad – zise fetita.

 

Anunțuri