La capat de sat, pe prispa unei case ce candva era un conac ravnit, il gasesti cu fruntea plecata si mainile cicratizate de timp peste toiagul murdarit de amintiri. Azi este o alta zi normala de duminica, cu zgomote pe strazi si aglomeratie in fata portilor.

La poarta lui se opresc cativa tineri.

– Buna ziua, tataie! Ce mai faceti?

Batranul ridica incet privirea si ii incheama din incheietura fragila inauntru. Acestia se aseaza langa el tacuti si asteapta sa inceapa povestea. Reporteri tineri si nestiutori- asa ii priveste batranul, Isi lasa viata pe hartie colorata, daca altcuiva nu o poate incredinta..Isi drege glasul si framanta mainile reci. Ultima amintire, ultima durere nerostita… ii este greu sa inceapa …

A fost acum multi ani, dar a acolo pare ca a inceput si  s-a sfarsit viata mea… 3 luni de viata suficente oricui, dar pentru mine nu au fost indeaujuns. Reportofonul era aproape de genungii lui, desi ochii ii erau atintiti asupra acestuia, el nu mai era prezent.

Era mai.. o zi banala de mai, eram in armata,  tanar si neinfricat – un prost. Erau putine femei de obicei acolo, in dimineata aia se mai alaturase una.. nimic deosebit la ea, arata asa fragila si neindamanatica, avea parul desprins si comandatul si-a batut joc de ea, isi bagase mana in el si radea cu tigata in coltul gurii, i-a smuls ceva fire bune.. nu a schitat nici un gest insa avea lacrimi in coltul ochilor. Si l-a prins rapid si dezordonat si s-a asezat in linie. Antrenament lung si greu, era codasa, abia tinea randul. Toti ne intrebam ce cauta cu noi, era femeie de casa, se vedea dupa gesturi, toti am vazut asta.. tarziu aflasem ca ea era acolo dintr-o ambitie prosteasca, o nelegiure.. o alegere naiva care a costat-o mult prea mult, Se certase cu ai ei, si a ales sa ce!? Sa plece?! dar unde… unde altundeva decat in armata – naiva. A fost o tortura pentru ea prima luna, multi barbati multe avansuri si propuneri indecente carora cu greu le-a facut fata. La mijlocul lui iulie apare la desteptare rasa si cu privirea rece si clara – de nerecunoscut. Supravietuise, se imbarbatase, era mai frumoasa cu atitudine. Era fruntasa, o tragace desavarsita. Nu mai vorbea cu nimeni, oricine incerca orice i se raspundea scurt si aspru, nici un baiat nu a mai avut curajul sa ii mai adreseze nimic, ne intarata si ne placea mai mult. Intr-o noapte ne-am imbatat si am dat navala in sala fetelor. Le-am batut … tipau si plangeau.., cereau indurare. Ne placea… ea nu era acolo.. dupa vre-o 10 minute de la balamuc intrase in camera, mai mult de jumatate din ele erau aproape goale si sangerau de la lovituri. A scos o pusca si a tras in tavan… A fost liniste totala, numai picaturile de sudoare si sange se mai auzeau pe cimentul rece. Nu a zis nimic, ne privea ca o ucigasa… cu pofta si satisfactie. S-a dat din usa si noi am iesit pe rand in fuga, impiedicandu-ne. A trantit usa in urma noastra. Nimeni nu a mai vorbit niciodata despre acel incident, nici ele.. dar nici noi.

La inceputul lui august am primit  o misiune, am plecat 15 soldati si 2 generali. Era si ea cu noi. Aveam o misiune banala, cand am intrat in primul sat unul din generali a coborat. A zis ca e usor si tot ce trebuie sa facem este sa aducem acel pachet. Nimeni nu stia in ce consta acea misiune exact. Aproape de destinatie trecem peste o  mina..

Se oprit. Doar adierea vantului il mai atingea acum. Am sarit in aer.. durere si tipete, toata lumea era speriata, cei din fata au murit pe loc, soferul… era risipit pe parbriz, capul lui era aruncat intr-un copac. Membre si sange, praf si tipete. Eu eram langa general, era grav ranit la cap si picioare, langa el mai gemeau inca doi. Ea era in fata noastra, a venit si l-a ajutat pe general sa iasa din masina, am reusit sa iesim 6 inainte ca ce a mai ramas din aceasta sa explodeze.

Am ajuns langa un rau cand era deja trecut de amiaza, mai bine de 7 ore am ratacit prin padure. Nu aveam cum sa anuntam sau sa cerem ajutor. Ea era inainte cara un soldat fara brate si cu fata mutilata. Nu a spus nici un cuvant, imi amintesc si acum cum isi tara piciorul rupt dupa restul trupului. Eu il caram pe general si mai erau inca 2 soldati mult in urma noastra. Cand am ajuns la rau ne-am proptit unii pe altii de copaci. Ea s-a ridicat foarte greu si a zis ca merge dupa lemne. S-a pierdut in padure cand am auzit un urlet zguduiotor, era ea. Dar nici unul din nou nu a avut puterea sau mai bine zis curajul sa se duca sa vada ce a patit… daca mai e vie. Au trecut ceva ore pana s-a intors. O credeam moarta, m-am bucurat enorm cand am revazut-o. Avea legat de picior un lemn, care ii ajungea de la talpa la brau. Mergea greu si in brate tine lemne de foc. Mi-a aruncat un lemn incovoiat si mi-a zis sa aduc apa, nu se putea apleca. Am ajutat-o sa se aseze langa general, i-a curatat ranile si l-a pansat cu o bluza. Apoi pe rand ne-a ingrijit. Eu eram sigurul care avea picioarele intregi. Generalul ne-a spus ca sunt ursi, lupi si porci mistreti in zona, o sa simta miros de sange si o sa ne atace.  Pierdusem mult sange, nu ma mai puteam misca, era trecut de miezul noptii si auzeam zgomote in departare, ne-am dat seama ca se luptau pe ce a mai ramas din ceilalti.  Atunci a fost prima oara cand am vorbit cu ea, numele ei era Greta Antonescu, era studenta la medicina in primul an, mi-a povestit de mama si frati, tata nu avea. Avea o voce asa de calda si frumoasa, era calma si stia cum sa aiba grija de fiecare in parte. Nu ne-a lasat sa adormim, in noaptea aceea am mai pierdut un camarad. Soldatul fara maini a murit in bratele ei.. Imi amintesc cat s-a luptat sa il tina in viata, ca sa ii opreasca sangerarea l-a acoperit cu propriul ei corp. La un moment dat nu mai sangera, dar i se oprise inima. Dimineata ne-a gasit panicati si flamazi. Ne rugam sa ne vina ajutoare. Nu ne lasa sa ne plangem de mila sau sa cerem moartea. Era un adevarat soldat, era mai barbata decat toti la un loc. Ziua a fost infernal de cald si noaptea a era frig. Am mancat frunze si gandaci. In a doua noapte se apropiau ursii si ne-am urcat in copaci.. fals, ea ne-a urcat in copaci. O femeie cu un picior legat, la nici 45 de kg a urcat 4 barbati in copaci… am mai pierdut un camarad la apus.

Inainte de rasarit creaturile le devorau lesurile.. Dimineata a fost crancena pentru ea, cu o mana se tinea de piciorul care ii sangera si cu cealalta mana il tine pe un soldat. Intr-un final au ajuns ajutoarele. Cand i-a vazut am plans toti de fericire. Atunci… au fost ultimele ei cuvinte „Multumesc…” si a cazut. Erau morti amandoi, el era mort de mult, iar pentru ea acela a fost sfarsitul…. Greta Antonescu.

Dupa trei zile am inmormantat-o, cel mai cutremurator lucru a fost instiintarea familiei, mereu este greu sa anunti un deces, dar mai greu e sa anunti o familie care nici macar nu stiau unde este. Ei credeau ca era cu vre-un baiat plecata, dar nici decum ca si-ar fi semnat sentinta la moarte.  In toamna trebuia sa se intoarca la studii, dar in loc a ramas amintirea unei eroine si durere…

Anunțuri