Cu porumbei in par…

Azi o zaresc din nou alergand in urma autobuzului, este a treia oara cand il pierde saptamana asta. Ca de fiecare data isi trece mana prin par si zambeste trist. Porneste lent  cu mainile sub ghiozdan scolareste in josul strazii, pare ca pentru ea timpul trece altfel, ca secundele o asteapta sa paseasca si apoi se scurg si ele in urma ei. 

La amiaza apare din josul strazii insotita de un caine vagabond – norocosul! O vad cum se opreste in fata geamului meu fara sa ma stie, fara sa gandeasca ca eu sunt cel ce ii schiteaza fiecare gest si il imprima pe panza, ca ii cauta fiecare defect pentru al perfectiona in culori si apa. Ce-i pasa ei de oameni?!..poate de as fi un alt caine vagabond m-ar primi si pe mine sa o insotesc spre casa, i-as simti degetele prin parul meu, m-ar rasfata cu alintari scurte si dulci… poate de as fi un motan lenes s-ar apropia de mine sa imi asculte inima cum bate si sufletul cum toarce la fiecare atingere lenta si hotarata… hmm, o Doamne, de ce nu m-ai facut porumbel sa o pot privi dimineata cum se trezeste, sa ii vad corpul dezgolit de asternutul noptii, sa o vad cum se impleticeste in pregatirile matinale… sa aflu motivul intarzierilor ei …de ce nu pot fi eu porumbelul din parul ei?

 

Image

In doliu..

Aleg tacerea si plang, ma las purtata de valul de minciuni rostite printre lacrimi si injuraturi, daca as fi stiut poate nu as fi plecat asa… poate te-as mai fi ascultat o ultima oara, poate… dar ce mai conteaza acum!? imi poti spune tu mine oare ca am gresit!?.. nu am gresit, m-ai facut sa plec… si am plecat, am strans in pumn ca-ntr-o inchisoare de piatra ultima farama de demnitate si am plecat, macar atat sa imi ramana si mie, atat… asta si imaginile cu tine ascunse intr-un plic…si acesta aruncat in fundul pamantului langa tine! 

Nu imi pot dori nimic mai mult decat tacerea… asta e singurul moment care ma mai face sa zambesc cand ma gandesc la tine… atat a ramas, un pumn de pamant si aschii de copac…. mi-am inmormantat inima odata cu tine, ai ales moartea… iar eu fuga. Iar acum, oricat de departe as fi… tu poti fi mereu langa mine, gandul asta ma incita si imi da fiori, face ca singuratatea sa nu mai para atat de sumbra…. macar acum imi pot aduce aminte de tine asa cum erai atunci… atunci cand ne iubeam… iti amintesti oare? … ti-a fost dor de mine??… oare imi va fi dor de tine?! … imi va fi atunci cand voi veni tarziu in casa si tu nu vei fi acolo sa imi faci un ceai…. imi va fi cand ma voi trezi si voi savura cafeaua doar cu porumbeii… atunci cand voi ajunge in gari si tu nu vei fi sa ma intampini cu o poza si un sarut lung… atunci cand voi impodobi bradul singura iar zapada va ramane mereu pe umeriii mei… rece si grea… 

Image

Notă

Papusa de portelan

De 2 ceasuri astept sa-mi deschizi usa, dar nimic. Ma amagesc ca esti acolo, parca iti vad umbra ratacita peste nimicurile tale, la orice suierat de vant cred ca-i inima ta aproape de usa… si-mi amintesc teama din ochii tai de fiecare data cand veneam prin usa din fata.

Maini mari si muncite, cu unghii innegrite de pamant ud si sec apasa iar si iar clanta, dar tot de neclintit ramane. Si au trecut doar 9 ani.. 36 de nenorocite de anotimpuri ce au lasat urme de gheare si santuri de nesomn pe chipul meu, cocosat si trist, batran si singur ma las pe treptele casei si plang, Plang infundat, asa cum plangeai tu printre perne pentru a nu te auzi, pentru a nu ma trezi… plangeai. Imi murdaresc pleoapele de haina prafuita si alung amintirea. Privesc cum toamna renunta la firele de par ingalbenite, le smulge cu furie si le lasa in cadere sa-mi aminteasca de cascada blonda care iti acoperea umerii atat de albi si reci, iar cerul, cerul- tocmai azi si-a gasit sa fie liber si cald, azi cand ochii mei te cauta in fiecare pahar de vin, azi cand totul miroase ca tine, azi cand nu mai pot sa iti revad ochii marii, cand nu te mai aud cum tipai de durere si chin. Si-mi placea… imi placea sa stiu ca nu ai unde fugii.. ca nu ai cum scapa.. ca bun  sau rau cum eram nu aveai alta solutie, Mica mea prizoniera… mica mea papusa de portelan nu mai esti! Nu, nu, nu…. nu mai esti.. acum apartii divinului, pamantului.. Acum 9 ani… erai a mea si atat. O jucarie vie, ce-mi cantai uneori la pianul vechi de langa semineu.

9 ani atat am crezut ca vom fi despartiti, dar nu… ai plecat definitiv si singura, singurica… iar ei nu stiu ca tie iti e frica de intuneric… sau de lopata.. ori pamant aruncat cu brutalitate peste trupul tau alb si slab. Imi amintesc si acum rochita ta cenusie si scurta ce o purtai dimineata cand puneai masa pentru noi amandoi. si apoi  ceva s-a schimbat.. cineva a venit la usa si nu eram eu si nici tu…

Caut sticla in buzunar pentru a alunga amintirea aceea.. o arunc si privesc cum cioburi si alcool se imprastie pe pamant… acum cand stiu unde esti.. gasesc celula mult mai primitoare.. Auzi?.. vin sa ma duca inapoi… nu ma iubesc asa cum te-am iubit eu pe tine, te adoram, dar acum nu esti decat o papusa inchisa in podeaua casei. Te iubeam, dar tu nu ai fost o fetita cuminte… nu nu nu…

Moment de cuget…

Printre mici nori cenusii imi pierd mintile si nu reusesc sa le readun, nu reusesc sa imi stapanesc pulsul, cu ochii inchisi simt privirile oamenilor, simt dorinte incontrolabile, ma arde pieptul de nerabdare, simt teama si gustul sec al esecului. Eu trebuie sa cred, sa fac, sa reusesc… eu trebuie sa ma ridic pe treptele gloriei si sa inalt tricolorul, eu, prin munca mea, prin controlul trupului meu, prin credinta si devotament. Eu, o simpla romanca, prin venele careia trec milioane de amintiri, prin trupul meu un popor isi arata puterea, un popor arata ca este mai mult decat o imagine degradata de media. Trebuie sa ii simt cum zambesc, acolo intre granitele posibilului, a saraciei si a stangaciei, acolo unde am facut primii pasi pe o barna, acolo unde am respirat praful si sudoarea salii de antrenament, acolo unde am sarit peste masa de pranz pentru performanta.. . acolo unde mama ma imbratiseaza cu atata caldura cand ma revede dupa saptamani sau luni, stergand momentele de impas si durere printr-un simplu gest dragastos.

Vreau sa simt pamantul sub picioare cum tremura de la bataia inimii lor, vreau sa vad cerul mai curat prin lacrimile de mandrie a romanilor, vreau sa simt vantul mai cald prin ropote fierbinti de aplauze, vreau sa fiu mica campioana a tatei si fragila nepotica a bunicului.

Si nu mai am timp de dorinte, caci imi aud numele strigat… Ei bine, oameni din intraga lume: SUNT CAMPIOANA!

 

 

Sotia lui Lucifer.. II

In monosilabe umbra ei se face simtita si parca incaperea devenea tot mai sumbra. Tacea pentru a-i asculta sufletul pierdut in nestire si spera sa ii simta bratele peste ale lui – dar nimic
Secole intregi doar in intuneric. Si sparge tacerea prin clinchet de cercei
– Ma cauti si nu ma gasesti… Ma chemi, dar nu ma doresti… Ma pierzi si pierdu-ta ma lasi in speranta ca ma voi intoarce… mereu pe acelasi drum obscur si mizerabil.
– Si mereu revii..
– Si te bucuri si pleci.
Se ridica dintre schelete si o prinse de gat.. ii acopera tatuajul si ranjea sadic.
– Esti frumoasa… de fiecare data cand revii esti mai frumoasa
Se elibereaza si pleaca. In ura se evapora si urme de parfum
– PRIZONIERA!
De sub el intreaga armata de marionete prind viata si pornesc in cautarea ei… Prezenta lor cutremura pamantul si cad suflete si intaresc mornatul.  Si zgomot si tacere… pas dupa pas… intuneric si fum si o gasesc rezemata de foc imbracata in apa. O prind brutal de piele si o tarasc spre colivie.
O priveste lacom si nu se satura.. si durerea ei o incanta si ii mangaie chipul printre zabrele… si ii cere un sarut cu palma si ea il scuipa!
– Iubito., esti frumoasa!
Nu raspunde- devenea tot mai agresiva in gesturi!
Pe tron impunator savura sange si pacat si o privea si repira sudoarea ei.
-Si te agiti.. si imi placi!..
– Elibereaza-ma!
– Ntz… imi placi captiva, neputincioasa.. dis-pe-ra-taaa – si se pierdu intr-un ras vulgar.
Si corbi peste ea cazura, in pene si negru adormi!
– Somn usor, domnita!… 
Si se trezi in bratele lui… dar tot captiva
   Image

Insomnie!

Privesc cearceaful mototolit de la capatul patului si il imping cu piciorul, il invinuiesc pentru lipsa mea de somn, dar nu are nici o remuscare, cade rapid in bezna podelei. Ca un hau se deschide si astepta sa imi scald picioarele in el. 

Ma intorc pe partea cealalta si inchid ochii si astept.. si astept. Si ma invart in scenarii abstracte, in replici acide si certuri in care mereu eu sunt castigatoarea, dar nici o sansa sa raman acolo. Ma zvarcolesc si nu gasesc cu ce sa ma invelesc, ma intorc pe zeci de parti… oare asa se simt cei ingropati de viu?… in intuneric, in groaza si umbre?.. sub brate de pamant.. Oare aud cum pasii calca peste ei?..Aud bufnitele noptii, vantul…? ma ingrozesc de propriile idei stupide si ma ridic in picioare, aproape ating tavanul asa ca ma las pe podea cu zgomot. Calc cearceaful acum rece si ma uit nedumerita in jur, afara nu-i pioc de zgomot.

Ma uit la ceas, iar lumina telefonului ma orbeste, ca-ntr-o pana de curent se blocheaza mintea si imi vine sa tip. Un val de nervi ma furnica pe sira spinarii… si se trezeste imaginatia, si vad oameni si simt umbre.. si ma doare absenta luminii….  si mai tare prezenta ei. Ma intind pe podeaua rece si respir. Gasesc la piciorul patului un bidon cu 3 picaturi de apa pe care le las sa cada pe picioarele desculte. Erau reci si placute, dar au disparut intr-o secunda. Si am ramas din nou singura pe podea…

Cu o bucata de panza sub cap si rasaritul pe gene, astept…Image

 

Uite, ma vezi?

E greu sa te catari pe ziduri fara unghii… mi-am zis necontenit, si lasam dare fine in perete. E greu, dar eu pot.. uite Umbra eu pot, eu ma catar, eu ma ridic si tot eu sunt cel care acum aluneca.Simt cum spatele meu este imbratisat brutal de pamant. Nu-i nimic Umbra, nu raman aici.. ma ridic, Uita-te la mine, ma vezi? Eu nu prea, dar macar tu sa ma vezi cum ma inalt. Te uiti?… Super ma bucur. E greu sa te rezemi de negru – mi-am zis mereu, dar uite… stau sprijinit de cer. Vezi?… nu vezi ca e prea intuneric, dar eu acum ma vad… si imi e frig. Umbraaa… ma auzi? Ai plecat?… ah! Si tu te rezemi de cer! Ce dragut, tu esti mai bun.. nici eu nu te zaresc in resturi de negru, dar te aud cum respiri… iti aud inima. Pe a mea nu o pot auzi, e atat de departe de mine.

E greu sa sapi in neant fara speranta.. mi-am spus de multe ori si lasam amprente calde sa se scurga in Iad. Uite Umbra ma vezi ca pot, uite cum se aduna morman in spatele meu… vezi? vezi?… zi-mi draga mea, ma vezi?… Spune ca da, … nu te mai sprijini de el ca aluneca si ma ingroapa  si voi ramane aici, iar eu vreau sa ma ridic, vezi!… acolo sus.. vezi?

E greu sa dansezi cu ramasite din mine… mi-am zis cand stateam intins pe tine, Umbra… asa mi-am zis… si tu nu ai facut de cat sa imi atingi buzele a tacere. Nu prea imi vorbesti, dar tu macar ma vezi… uite! simt picioarele cum tremura de la atata efort… dar tie iti bate inima mai tare, inima ta e mai… mai vie! uite vezi?

E greu sa fii singur, asa mi-am zis mereu cand auzeam linistea, dar tu esti mereu aici si ma sprijini. Uite, ma vezi cum arunc cu idei in ei?… cum ard gandurile negre care ma leaga de pamantul ud?… stii, eu cred ca spatele tau a udat patura noastra, ai sa racesti… Umbra ma auzi?… Mai esti, da?… Umbra?… UMBRAAAAAAAAAAA…

E greu sa mori singur.. mi-am zis ultima oara… si m-am lasat acoperit cu valul de pamant… uite umbra. ma vezi?…

 

Sotia lui Lucifer

Sotia lui Lucifer

Ascunsa pe Pamant, in trupuri efemere si ganduri indecente niciodata nu lasa carte de vizita. Nu o vrei, dar o ai adesea… o zaresti in multime, iti fura privirea, iti invadeaza intimitatea si iti ocupa memorie, dar nu ramane decat acolo.

In umbra tronului asteapta sa o vada, sa o cheme. E prea frumoasa ca sa fie vie, e prea diabolica ca sa fie barbat, e prea  inteligenta ca sa fie doar diavol.

Cu miscari elegante ii face conturul buzelor, se joaca in parul lui.

–          pf.. uman.

Se aseaza in poala lui si il priveste aroganta, ii simte pulsul cum ii accelereaza…

–          Tot uman..

Se enerveaza si o da la o parte. Se ridica si iadul se cutremura. Ea zambeste si ii blocheaza coada sub tocul cui, i se vedea intreg piciorul, tinea bratele incrucisate sub sanii impozanti si ochii de pisica salbatica il dezgolau de furie.

–          copila….

Buzele conturate in sangeriu se strang, ii elibereaza coada si se intoarce. Lucifer o prinde de parul lung si se asteapta sa se opreasca, dar ea nici nu intoarce capul, de la jartiera scoate un cutit shuriken si isi taie parul. In mana lui suvitele ei negre i-au foc, iar in putinii pasi pe care ea i-a facut parul ei arata ca si cum nici nu s-ar fi atins de el. Dispare in agonia iadului.

Lucifer aprinde o tigara .. apoi o arde

–          pff… uman

Se plimba nervos, vrea sa o vada, arde apa si se face oglinda, in ea apare chipul frumoasei lui sotii, se odihnea pe pat de oase si smoala, pleoapele ei ascundeau furia ochilor. Toate cosmarurile oamenilor se plimbau prin jurul ei, facandu-i pe plac. In el incolti un sentiment de mandrie, era sotia lui, era .. imediat isi auzi gandurile si sfarma oglinda in cenusa.

–          ce, nu iti placea ce vedeai?

Vocea ei il sperie pentru o clipa.

–          hm.. da. Curioasa… ca femeile lor!

–          Doar ca sunt .. a ta!

O privea din cap pana in picioare, purta alta rochie, ii acoperea picioarele si ii dezgolea spatele, iar parul ei era acum mai aranjat, pe umar avea un soi de creatura preistorica, usor scheletica. La baza gatului avea tatuat un cifru, iar claviculele ieseau in evidenta intr-un mod incitant.

–     corect!.

Se apropie de ea si o prinse de talia ingusta, ii simtea pielea sub stransoare si o saruta…

–          Doar a mea!

–          Si oamenii ar putea jura ca noi nu avem sentimente!

– Va urma-

Noaptea

Alerg sentimente pe peretii camerei, nu ma indur sa le las nerostite, imi e teama de mine din ce in ce mai des. Las parul sa cada pe perna si nu ii zic nimic, nu am energie sa il cert… sa il compatimesc.. sa ma sperii, dar totusi ma ridic sa il prind. Ma razgadesc si ma indrept spre oglinda,  ma cuprinde un val de ura si il tai, raman sluta si muta si incep sa plang. sunt tot in pat, cu gandul la punctele de pe tavan, imi alung imaginea cu mine din minte si acum ma ridic din pat pe bune.
Ma simt vinovata si ies din camera, pe hol aproape ca ma izbesc de un vecin..
– Ma scuzati..!
E atata lumina afara ca imi ard ochii si vad totul in rosu, ma asez pe scarile reci si imi obisnuiesc chipul cu soarele de aprilie. Ma uit in portofel si vad poze alandala, chipuri ce nu imi mai spun nimic. Oameni ce au plecat… ramasa singura in ganduri simt cum ma trec fiori de la cimentul ce ma primit.
Pictez cerul cu mii de nori si vad prieteni ce imi vorbesc, ce-mi arunca minciuni in fata, ce imi spun adevaruri abia cand nu mai sunt. Ma lasa sa vorbesc, dar nu ma aud, ma privesc in oglinzi negre si ma plang de dureri fizice inexistente… Vantul imi deschide ochii si sunt tot pe trepte, simt cum in stomac fluturii prind viata, inchid portofelul si ma intorc in casa.
Pe pat imi vad telefonul, alerg la el in speranta ca voi gasi un mesaj sau poate un apel – nimic. Nici un raspuns de la ultimul mesaj trimis acum o ora… poate doarme.
Ma asez pe covor si imi pun muzica sa imi trezeasca pofta de dans.. si plutesc, pe podea umbre ce se contopesc in mangaieri ritmate, in ceata si praf de iluzie. Totul e real, dansez cu adevarat in adancul inimii si mi se pare atat de departe viata mea.
Nu mai am nici o dorinta. Zambesc ironic in oglinda si imi tai parul… acum raman cu dovezi albe ce cad a ninsoare pe brate. Imi pipai fata si simt anii, imi privesc ochii si vad lipsa genelor si cat de crapate imi sunt buzele, ii inchid si astept sa sune telefonul, sa ma salveze de mine… – nimic.
Imi spun intr-una cuvinte incurajatoare si ma arunc in cada… Aud inca muzica si ma las cuprinsa de mine… privesc peretii si ii las sa ma poarte in filme…  Nu sunt nebuna… sunt doar
Noaptea imi este dor de zi, caci ziua fug de mine la lumina… Noaptea, cadavre ma imbratiseaza… noaptea ies strigoii nebuniei si imi canta slove albe… si te vad cum imi razi in fata de neputinta momentului….
…Ma intorc pe partea cealalta… si ma rog sa adorm!

Pedepsit in cer

Azi cerul e ca ieri, il privesc necontenit si nu ma satur de albastrul lui, ii caut petice de nori si vad doar soare. Deseori sfarsesc cu ochii rosii si plini de lacrimi si-mi spun ca sunt ale mortilor. Cand lacrimile mele se prapadesc inghitite de podea se face zgomot, imi e teama sa nu trezesc frica si sa sfarsesc in intunericul mintii mele.

Privesc la umbra strazii si astept sa treaca cineva, oricine, sa ma priveasca si sa-mi zambeasca si apoi sa imi faca o poveste, sa ma creada print si sa ma trimita in basme, sa ma faca cavaler si sa lupt pe fronturi imaginare, sa ma imbrace in cersetor si sa ma arunce in temnitele mintii lor sa imi eliberez memoriile si sa se contopeasca cu ale lor, sa le strag intr-o sfera pe care sa o pun lant cerului.

Prin crapturile podelei urca un parfum strain si crutemura praful, imi apropii urechea pentru a-i afla numele, lumina slaba il da de gol si il privesc cum prinde forma unei cupe, o prind si sorb din ea iluzii, o scap printre degete si ii simt cioburile, imi taie carnea si ma retrag, fara sange astept apusul.

Cu pasi de piatra – ii simt prezenta si trupul meu parca ia foc si vin cu miile de umbre  si-mi este frig si ard si tremur…

O mana fina imi racoreste mintea, simt cu obrajii mei prin culoare. Din glasul ei ingeri prind forma si ma trezesc.

si o vad in umbra usii cum sta si nu se-ndura sa fie iar soldat, iar eu imi ascund ochii pentru ca nu-mi trada iubirea, si las in urma zgomotul unui zambet si o invitatie la cina. Cand privesc din nou pe geam il vad cum isi pleaca fruntea brazdata si inchide ochii grei lasand in urma acel parfum strain , dar acum intr-o noanta severa de scrum.